A trecut printr-o grămadă de situații care păreau fără ieșire și este mult mai matur decât o arată vârsta. La 30 de ani, căpitanul Oțelului, Gabriel Paraschiv, omul care a marcat trei „duble” în primele runde ale noului campionat, are ce povesti și nu se sfiește s-o facă.
Acum patru ani și-a pierdut mama, iar în 2006, anul în care s-a transferat la Galați, a rămas și fără tată, ambii pierind răpuși de boală. Pe lângă drumurile interminabile pe care le făcea între meciuri, cantonamente și spitale pentru a fi alături de cei care l-au adus pe lume, unicul fiu al familiei Paraschiv din Moreni și-a întemeiat la rândul său o familie. Soarta a făcut ca tatăl celui mai în vogă fotbalist al momentului din campionatul intern să se prăpădească cu patru zile înaintea botezului micuței Sara, fiica lui Gabriel.
„Fetița mea s-a născut pe 13 noiembrie 2006 și am grăbit botezul ei în ideea că tata, grav bolnav, va prinde și el evenimentul. Din păcate, părintele meu s-a stins mai repede decât m-aș fi așteptat”, își aduce aminte Para uitându-se undeva, în zare. Ce-i drept, acel decembrie cu înșiruirea de date uluitoare nu-i poate menaja memoria: pe 22 i-a murit tatăl, pe 24 l-a înmormântat, iar pe 26, în a doua zi de Crăciun, și-a botezat fata. „Nimănui nu-i doresc așa ceva!”, a ținut să puncteze Gabi. Se va cununa de Ziua Americii
Gabi nu s-a cununat cu jumătatea sa, Alexandra Maria, tradiția zonei din care provine fotbalistul spunând că n-ai voie să faci nuntă vreme de un an după decesul unui părinte.
„De fiecare dată când programam data nunții, apărea câte o problemă, așa că în momentul acesta nici măcar n-avem acte”, spune jucătorul-emblemă al Oțelului. Și-a stabilit data în care mama fetiței sale îi va deveni oficial soție: 4 iulie 2009, de Ziua Americii! „A fost o întâmplare, atunci am găsit loc la unul dintre cele trei restaurante care există în Moreni”, și-a făcut timp să și glumească surprinzătorul personaj al începutului de sezon 2008-2009.
A jucat la Rătăcitorii!
„Oțelarul“ a început fotbalul destul de târziu, la 12 ani: „A fost atunci un trial, un campionat al cartierelor, iar echipa mea, care se numea Rătăcitorii, a câștigat. Așa am ajuns la Flacăra, unde l-am avut ca prim-antrenor pe Florin Năstase, cu care vorbesc și acum”, spune Gabi, al cărui prim meci a fost un eșec total: 0-15 cu Dinamo!
Superstițios din cale-afară
„Para“ este foarte superstițios, dar și foarte credincios! Nu se tunde și nici nu se bărbierește în zilele de luni și vineri, nu se întoarce acasă dacă și-a uitat ceva. „Înaintea meciului de la Mediaș, din prima etapă, uitasem fanionul în vestiar, dar nu m-am întors după el, mi-am rugat un coleg”, povestește liderul la zi al marcatorilor din Liga I.
E căsătorit cu o ziaristă!
„Morenarul“ care a jucat și la Petrolul, dar și la Poli Iași, trăiește alături de o fostă ziaristă, Alexandra încetându-și activitatea în momentul în care a rămas însărcinată. „Este absolventă de Jurnalism și a lucrat la «Dâmbovița» din Târgoviște. Totuși, nu ne-am cunoscut pe stadion, pentru că ea scria pe social”, spune Gabi. Mama l-a vrut profesor
Mijlocașul Oțelului spune că a avut noroc cu tatăl său că a ajuns la fotbal: „Mama, care era profesoară de limba română și franceză, voia să-i calc pe urme, însă până la urmă a convins-o tata să fac fotbal. I-a fost destul de greu!“ Tatăl lui Gabriel a fost și el fotbalist, dar de eșaloane inferioare; a jucat ca fundaș central la Steaua Mizil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER